Ziarul Financiar
Previziuni 2023 – Cum va evolua preţul locuinţelor?
Previziuni 2023 – Cum va evolua preţul locuinţelor?
nov. 2022
Anul 2023 începe cu o reticenţă în rândul celor interesaţi de achiziţia unei locuinţe, însă consultanţii imobiliari estimează că al doilea semestru va aduce o stabilizare pe piaţa rezidenţială.
„Vom avea o primă jumătate de an caracterizată de efectul diverşilor factori de stres – inflaţia, costul cu energia electrică, costul finanţării – asupra cumpărătorilor care vor rămâne relativ reţinuţi în decizia de cumpărare”, spune Daniel Crainic, director de marketing al platformei Imobiliare.ro, care adaugă că în continuare vor fi oportunităţi de achiziţie pentru cei care dispun de cash.
Creşterea tranzacţiilor în a doua parte a anului 2023 şi oferta în scădere, cel puţin în Bucureşti, unde există un blocaj al autorizării, vor duce însă, pe termen mai lung, la o nouă creştere a preţurilor, cu efecte mai ales în 2024 şi 2025, crede Daniel Crainic.
„Consider că 2023 va aduce evoluţii diferite în funcţie de segmentele de piaţă, de zone sau de cererea şi oferta dintr-un anumit areal. Cred că ar mai trebui să avem în vedere doi factori importanţi: peste 50% dintre tranzacţii sunt realizate cu cash şi peste două treimi dintre tranzacţii se fac pe piaţa secundară, adică locuinţe aflate la a doua schimbare de proprietar, ceea ce denotă că există apetit pentru a cumpăra astăzi, direct, cu cash sau chiar la nivelul actual al dobânzilor”, spune Gabriel Voicu, vicepreşedintele companiei de consultanţă imobiliară SVN România.
Consultanţii The Concept spun, la rândul lor, că se aşteaptă la o evoluţie diferită a preţurilor locuinţelor pe segmente de piaţă şi pe zone.
„Segmentele de piaţă mai puţin dependente de credite ipotecare în achiziţie îşi vor continua creşterea. În schimb, segmentele de piaţă dependente în proporţie de peste 65% de credite ipotecare în achiziţie, în general zone limitrofe ale oraşelor, vor suferi scăderi de preţuri, estimăm în jurul a 5-6% pe medie”, spune Daniel Tudor, fondatorul The Concept.
Dezvoltatorii se aşteaptă la o stagnare a preţurilor materialelor de construcţie, în condiţiile în care, în ultimii doi ani, acestea au trecut printr-un adevărat carusel cu scumpiri peste noapte şi scurte perioade de scădere.
„Costurile de construcţie se vor stabiliza, ceea ce va determina şi o stabilizare a preţurilor finale. Unii dezvoltatori mai mici vor fi nevoiţi să iasă din piaţă. Vom vedea corecţii la preţurile terenurilor. Începând din a doua jumătate a anului, cererea îşi va relua trendul ascendent”, spune Valentin Morar, CEO-ul dezvoltatorului imobiliar Wallberg.
Vezi și alte articole
și informează-te de la experții noștri în domeniu.
How will housing prices evolve in 2023 on the Romanian market?
The consultants at The Concept also state that they expect different price trends for housing based on market segments and areas. „Market segments that are…
TOPUL CELOR MAI INOVATOARE COMPANII 2022
Încă din 2019, Daniel Tudor, CEO The Concept, a înţeles importanţa online-ului şi a contentului educaţional de calitate creat în social media într-un domeniu care…
Cum va evolua preţul locuinţelor în 2023, pe piața din România
Anul 2023 începe cu o reticenţă în rândul celor interesaţi de achiziţia unei locuinţe, însă consultanţii imobiliari estimează că al doilea semestru va aduce o…