Ajustate cu inflația, locuințele din România s-au ieftinit în 2022
Studiu The Concept T4 2022
Ajustate cu inflația, locuințele din România s-au ieftinit în 2022
sept. 2022
Conform studiului de piață trimestrial al The Concept – Analiza pieței rezidențiale din România în Trimestrul 4 2022, prețul mediu al locuințelor în cifre relative, ajustat cu inflația, a scăzut cu 6,5%. Deși în cifre absolute, prețul mediu a crescut față de același trimestru al anului precedent cu 8,8%, inflația de 16.4% a erodat însă, iată, valoarea de piață medie a mp a imobilelor, astfel că, în valori relative, putem spune că locuințele s-au ieftinit.
De asemenea, și în valoarea ajustată cu evoluția salariului mediu, prețul mediu al locuințelor în România a scăzut cu 4.1% în Trimestrul 4 al anului 2022 în raport cu trimestrul anterior. Dacă îl raportăm la anul 2008, vârful ciclului anterior, ajustat cu evoluția salariului mediu, prețul mediu pe mp al locuințelor a scăzut cu 60.3% în comparație cu 2008, vârful ciclului anterior și, de asemenea, a scăzut cu 14.3% în comparație cu 2014, nivelul de minim de la care a pornit noul ciclu imobiliar în care ne aflăm acum.
“Pe ciclul imobiliar curent, ne aflăm într-un moment de tumult care poate da, pe termen scurt și pe anumite categorii de piață, o corecție temporară. Deja se întâmplă asta dacă luăm în calcul prețurile ajustate cu inflația, dar mai important este ceea ce probabil se va întâmpla la capătul acestei perioade de corecții. Scenariul cel mai probabil mai departe este cel al unei creșteri explozive a pieței, similară poate doar cu creșterea din perioada 2004-2008 care a dus prețurile și numărul de tranzacții la nivel record față de începutul perioadei”, a spus Daniel Tudor, CEO The Concept.
Cele mai accesibile locuințe din România dintre orașele mari sunt în continuare în București, Indicele Puterii de cumpărare indicând un raport de 1,62 pentru T4 2022, o valoare de 2.5 ori mai mică decât în 2008, urmate îndeaproape de Timișoara (I.P.C. 1.66). Trecând de Brașov și Constanța, (I.P.C. 2.09, respectiv 2.05), ajungem la orașul cel mai scump din acest punct de vedere, Cluj-Napoca, ce înregistrează o valoare de 2,44 a indicelui, mai mică totuși de 1,6 ori decât în 2008.
Dacă discutăm despre randamentul mediu brut al investițiilor imobiliare la garsoniere, acesta a crescut în majoritatea orașelor mari în T4 2022, ajungând la valori între 4% în Cluj, respectiv 6.67% în București. Apartamentele cu două camere, aduc și ele, de asemenea, un randament crescut, în majoritatea orașelor mari, ajungând la valori între 4.16% în Cluj, respectiv 6,07% în București. Dacă vorbim despre apartamentele de 3 camere randamentul a evoluat, de asemenea, predominant crescător în T4 2022, ajungând la valori între 4.31% în Cluj, respectiv 5.94% în Constanța, capitala situându-se la 5.72%.
Analiza este realizată de departamentul de Market Research al The Concept. Studiul își propune să combine date factuale relevante în indicatori agregați care să aducă o claritate mai mare în piața de locuințe și evoluția potențială viitoare a acesteia. Datele care au dat concluziile raportului au fost prelucrate de The Concept pe baza datelor publice furnizate de INS, BNR, ANCPI și Imobiliare.ro.
Datele și concluziile acestui studiu pot fi preluate mai departe menționând: Sursa The Concept, pe baza datelor publice furnizate de organizațiile menționate sub fiecare dintre graficele din raport.
Descarca studiul aici.
Vezi și alte articole
și informează-te de la experții noștri în domeniu.
Cat de repede poti revinde un imobil nou?
Sa presupunem ca ai achizitionat pentru investitie un imobil nou sau poate chiar in faza de constructie. Cat de repede il poti revinde depinde de…
Imobiliarele din România sunt la cea mai mică valoare a ultimilor 8 ani
Conform studiului de piață trimestrial al The Concept – Analiza pieței rezidențiale din România în T2 2023, prețurile în cifre absolute înregistrează în ultimul an…
Prețul mediu al locuințelor a scăzut cu 11,3% față de 2014, raportat la evoluția salariului mediu
Conform studiului de piață trimestrial al The Concept – Analiza pieței rezidențiale din România în T1 2023, prețul mediu al locuințelor în România a scăzut…
În tot acest timp, am văzut multe greșeli pe care oamenii le fac atunci când investesc în pre-sales. Așadar, am învățat și noi din experiențele lor și ne-am hotărât să le împărtășim cu tine.
Am pregătit pentru tine 4 lucruri la care să fii atent când investești în pre-sales
și nu repeta pe banii tăi greșelile pe care le-au făcut alții