Plevnei București
sept. 2023
Zona Plevnei dispune de o poziție privilegiată, aflându-se pe raza Sectoarelor 1 și 6, în regiunea de centru-vest a Capitalei. Unele dintre cele mai importante puncte de interes ale orașului, precum Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, polul de birouri Orhideea – Grozăvești – Politehnică sau Piața Revoluției, se află în vecinătatea sa.
Aici găsim sediile mai multor instituții publice, companii și bănci, dar și Primăria Sectorului 6, iar în împrejurimi segmentul spațiilor de birouri se află în continuă expansiune. Zona a captat în ultimii ani și atenția investitorilor care au dezvoltat în această parte a orașului ansambluri rezidențiale noi.
De menționat este și faptul că aici vei avea la dispoziție foarte multe opțiuni de petrecere a timpului liber la doi pași de viitoarea ta casă. Printre punctele de reper ale acestei zone se numără fosta Casă Radio, Opera Națională București, Parcul Venus (anterior Parcul Operei) și Biserica Sfântul Gheorghe – Plevna, unul dintre monumentele istorice ale Capitalei.